resurse materiale

Şcoala beneficiază de o suprafaţă totală de 9600 mp din care clădirea şcolii se află pe o suprafaţă de 3 800 mp, sala de sport pe 600 mp, sala de gimnastică şi fitness pe 100 mp. Spaţiul folosit exclusiv pentru activităţi didactice din cele 45 de săli de clase şi laboratoare este de 2250 mp în care, pe un schimb, se află în medie 740 de elevi. Spaţiul utilizat în clase este de 3.04 mp per elev pe schimb. De menţionat este faptul că în 8 săli se susţin activităţile claselor cu program suplimentar de artă (muzică) cu grupe de 15 elevi.

Şcoala are în dotare trei corpuri de clădire care comunică între ele.
Primul corp (clădirea veche) are două nivele şi conţine săli de clasă, cabinete, săli de clasă pentru clasele cu program suplimentar de muzică şi arte plastice, grupuri sanitare, anexe.
Cel de-al doilea, dat în folosinţă la 1 septembrie 1999, are trei nivele şi se compune din săli de clasă, sala de festivităţi, laboratoare, cancelarie, birouri pentru secretariat şi directori, grupuri sanitare.
Al treilea, terminat în 2002, are în componenţă sala de sport (pe două nivele), iar la parter, sala de gimnastică, sala de fitness, biblioteca, centrul de documentare şi informare, cabinete, birouri-administraţie, vestiare şi grupuri sanitare.
Şcoala are sistem propriu de încălzire - centrală termică racordată la reţeaua de gaz metan a oraşului.

Şcoala dispune de următoarele spaţii:

Echipamente de birotică şi tehnică de calcul:

  • reţea compusă din 48 de calculatoare
  • 10 imprimante
  • 5 videoproiectoare
  • 2 camere foto digitale
  • cameră video digitală
  • 4 copiatoare
  • tablă interactivă SmartBoard
  • fax